Părintele stareţ Sava de la Esfigmenu către cei care POMENESC un patriarh eretic: "VĂ ÎNŞELAŢI TARE"

Cinstitul Stareţ, părintele Sava, a urmat politica celor nouăsprezece mănăstiri conducătoare ale Muntelui Athos, crezînd, precum mulţi alţii, că trebuie să facem anumite concesii şi îngăduinţe în chestiunile Credinţei, pentru o perioadă. De vreme ce era plin de virtuţi, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau frecvent pe Stareţ. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă opoziţia şi protestele ziloţilor (sau zeloţilor) ar fi fost bune, de ce nu li se alătură atunci cucernicul părinte Sava?

Totuşi, cînd Patriarhul Ecumenic Dimitrie a slujit împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, Stareţul s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suporta asemenea „ecumenisme”. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a separat de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor nouăsprezece mănăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele nouăsprezece mănăstiri, sau în chiliile ori dependinţele ce le urmau.

Toţi comemoratorii Patriarhului [adică acei care îl pomeneau la slujbe şi în rugăciuni] au început să se agite; din mănăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Stareţ. Dar vizitele dese, ce au devenit împovărătoare, nu au slujit la nimic. În cele din urmă, Stareţul a fost silit să răspundă în scris unui călugăr care îl vizita frecvent, răspunzând astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotărîţi să îl convingă pe Stareţ de greşeala sa.

Iată textul scrisorii Stareţului:

Chilia Sfîntului Nicolae, Capsala,
Careia, Muntele Athos,
13 august 1991

Dragă părinte Nicodim,

Blagosloviţi!

În timpul vizitei la chilia noastră, de acum cîteva zile, aţi repetat declaraţiile dogmatice neortodoxe, cum că ne găsim în afara Bisericii, deoarece nu îl pomenim pe Patriarhul Dimitrie. Aţi mai făcut şi alte declaraţii, din care pricină ne vedem siliţi să scriem cele ce urmează, spre cunoştinţa voastră deplină, de vreme ce dovezile şi respingerile pe care le-am oferit în timpul discuţiei noastre v-au distrus liniştea şi v-au supărat.

În Pateric se scrie că atunci cînd avva Agathon a fost întrebat dacă era mîndru, curvar şi eretic, a răspuns că primeşte primele două acuzaţii, căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar nu şi că era eretic, căci aceasta înseamnă despărţire de Dumnezeu.

Potrivit vouă (şi potrivit tuturor mănăstirilor Muntelui Athos, mai puţin Mănăstirii Esfigmenu, Schitului Proorocului Ilie şi a multor Părinţi ziloţi [plini de rîvnă]), noi sîntem înşelaţi şi schismatici. Găsiţi dificil a admite că Patriarhia de Constantinopol propovăduieşte erezia, deoarece ar trebui să acceptaţi că păstrarea comuniunii cu acei lupi şi nu păstori este vrednică de osîndă, sau va trebui să încetaţi a le urma, potrivit poruncii tuturor Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Sinoade.

Încercaţi să îndreptăţiţi Fanarul [cartierul patriarhal din Constantinopol], dar cuvintele şi faptele lor vă vădesc a fi în greşeală. În zadar invocaţi părerea Părintelui Paisie [Aghioritul] şi a altora ce sînt îngăduitori cu condiţiile actuale şi fac concesii, şi anume, că [acum] tratează cu „iconomie”, dar cînd va veni vremea (adică atunci cînd se presupune că Dimitrie va intra în comuniune cu Papa, precum aţi spus) vă veţi despărţi de tot - nu este potrivit învăţăturilor Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Sinoade. Vă înşelaţi tare.

Cît despre mustrările la care vă referiţi – fie ale Stareţului Paisie, sau ale vecinului vostru papa-Isaac, sau ale oricărui altcuiva – ce susţin că Dimitrie împarte cu dreptate cuvîntul adevărului [fragment din slujba liturgică, despre ierarhi: "...să-l dăruiască Sfintelor Sale Biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept îndreptînd cuvîntul adevărului Său"], cum vă puteţi aştepta să le primim ca fiind plăcute lui Dumnezeu, cînd sînt vădit împotriva predaniei Ortodoxe? De vreme ce adevărul este trădat, nu ar trebui să fie numită nedreptate mai degrabă decât iconomie, concesie, adaptare sau îngăduire? Vă păstraţi poziţia deoarece Stareţul Paisie a spus: „Dimitrie este îndrumat greşit de către arhiereii din jurul său să facă ceea ce nu doreşte” şi „Dacă încetăm a-l mai comemora [a-l mai pomeni pe Patriarh] vom fi în afara Bisericii!” şi multe altele, cărora li se potrivesc cuvintele Sfîntului Ioan Gură de Aur: „Toate vorbele lor sînt nebunie, şi istorii de copii neştiutori”. Vorbele lor sînt roada unei noi teologii, pe care Fanarul a folosit-o în binecunoscuta Enciclică din 1920, numindu-i pe eretici „împreună-moştenitori ai harului lui Dumnezeu”.

Aduceţi înaintea noastră vorbele Sfîntului Ioan Gură de Aur: „Nici măcar sîngele mucenicilor nu acoperă schisma” şi ale Sfîntului Ignatie Teoforul: „Nimic să nu se săvîrşească fără episcop”. Concluzionaţi că atunci cînd ne despărţim de episcopul nostru, sîntem în afara Bisericii.

Sfinţii au făcut aceste afirmaţii adevărate, însă, într-o vreme de pace a Ortodoxiei şi a Bisericii. Astăzi, cînd tăvălugul pan-ereziei ecumeniste mătură chiar şi pe cei aleşi, cuvintele aceloraşi Sfinţi au tărie: „Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe” (Sfîntul Ioan Gură de Aur). „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orînduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvîrşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sfîntul Ignatie). Dacă Dimitrie împărţea cu dreptate cuvîntul adevărului, aţi fi fost îndreptăţit în folosirea citatelor de la cei doi Sfinţi; dar acum publicaţi scrierile Părinţilor după gustul vostru, pentru a îndreptăţi vina de a fi împreună-mergători cu Dimitrie, Partenie al Alexandriei, Iacov al Americii, Stelian Harkianakis al Australiei. Nu sînt îndeajuns pentru voi multele citate din Sfintele Sinoade şi din Sfinţi? Ori vă temeţi, poate, să fiţi izgoniţi din sinagoga ereticilor? Faptul că celelalte patriarhii păstrează comuniunea cu Fanarul nu este cu adevărat important. Ceea ce este important, este - cine urmează paşii Sfinţilor şi este cu Adevărul? Partenie, Patriarh al Alexandriei, spune că îl recunoaşte pe Mohamed drept un Apostol care a lucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi alte asemenea hule, pe care le cunoaşteţi. Nu e de trebuinţă a scrie iarăşi ereziile lui Iacov Kuzukis al Americii, şi cele ale lui Stelian Harkianakis al Australiei. Sînteţi în comuniune cu aceşti oameni ca şi cum ei ar împărţi cu dreptate cuvîntul adevărului! Cine îl va condamna pe Iacov Koukouzis? Partenie? Sau comisia Fanarioţilor de sub Bartolomeu, care „investighează” de doi ani, acum, dacă Harkianakis este eretic? Nu aţi înţeles că ei nu vor să dea un verdict?

Fanarul a făgăduit delegaţiei celor trei egumeni din Muntele Athos că vor retrage şi îndrepta declaraţia Patriarhului Dimitrie către "United Press", despre primirea împărtăşaniei de la Latini, că îl vor înlocui pe Stelian Harkianakis de la preşedinţia comisiei pentru dialog teologic etc. S-a îndreptat ceva pînă în ziua de astăzi? Sau credeţi că nu avem nici o responsabilitate, sau vreo vină, şi putem rămîne în comuniune, deoarece Stareţul Paisie declară fără de ruşine că declaraţiile şi acţiunile lui Dimitrie nu sînt împotriva învăţăturilor noastre şi nu încalcă adevărul?

Istoria se repetă. Sfîntul Teodor Studitul, Sfîntul Maxim Mărturisitorul, mulţi alţi creştini ce nu au urmat ierarhiei care la diferite vremuri propovăduia erezia, au fost cu toţii numiţi schismatici de către acea ierarhie. Deşi Sfîntul Gherasim de la Iordan era slujit de către un leu şi era făcător de minuni, se afla în greşeală, căci nu primea cel de-al patrulea Sobor Ecumenic, trăgînd împreună cu el mii de călugări ai Palestinei, pînă ce a fost îndreptat de Sfîntul Eftimie cel Mare şi s-a pocăit.

Întrebaţi: Este cu putinţă ca Stareţul Paisie şi şaptezeci de episcopi ai Bisericii de stat a Greciei sa fie în greşeală?

Vreţi ca Dumnezeu să îi silească să Îl mărturisească? La Sinodul Iconoclast din 754, de sub domnia Copronimului, citim în Minute acea ovaţie înfricoşătoare a celor 338 de episcopi prezenţi la sinod: „Trăiască Împăratul! Icoanele sînt idoli şi trebuie ori distruse, ori spînzurate în tării ca să nu poată fi cinstite”. Găsiţi greu de crezut că şaptezeci de episcopi pot fi înşelaţi astăzi, cînd, precum vedeţi, atît de mulţi au fost înşelaţi atunci? În zilele noastre, călugării îşi doresc să dobîndească mitre, cîrje de egumen, în vreme ce împlinesc doar o mărturisire cu numele a credinţei, adică, protestînd oarecum, dar neîncetând pomenirea Patriarhului, şi îngăduind toate inovaţiile la Evanghelie introduse de către Dimitrie, Partenie, Iacov, şi cei asemenea lor. Sfîntul Teodor Studitul, totuşi, scrie că lucrarea monahului este să nu îngăduie nici cea mai mică înnoire la Evanghelia lui Hristos.

La împreună-slujirea de la Roma, Dimitrie nu a primit pîinea blagoslovită de Papa pentru a evita reacţiile ostile din partea „conservatorilor”. Oricum, acolo în Roma, a subscris învăţăturii că Latinii au Tainele Bisericii, şi continuă să o facă. Nu e îndeajuns? Cînd au reacţionat vreodată precum voi, care continuaţi să îl pomeniţi pe Dimitrie, Sfinţii şi creştinii oricărui veac în care erezia era propovăduită pretutindenea? Ce precedent aţi găsit în istoria Bisericii, ca să puteţi spune că îl urmaţi? Dacă sînteţi fii ai Sfinţilor (adică, imitatori şi următori ai Sfinţilor), „aţi fi săvîrşit faptele lui Avraam”, precum grăieşte Evanghelia. În vremea Patriarhului [Iosif] Beccos, părinţii de la Muntele Athos au încetat să îl mai pomenească, chiar dacă nu fusese depus de un Sinod; şi deoarece au stăruit cu neclintire în aderarea lor la hotărîrile Părinţilor (adică, să nu ai părtăşie cu cei ce s-au depărtat de la credinţa ortodoxă), Hristos le-a dăruit cununa cea de mucenic. Cît pentru cei ce au slujit împreună cu cei ce îl pomeneau pe patriarhul „oficial” latino-cugetător, Beccos, leşurile lor se găsesc pînă astăzi, precum bine se ştie, umflate, urît-mirositoare şi neputrezite, spre a fi pildă tuturor.

Ne-aţi spus că dacă Dimitrie nu se mărturiseşte pentru lucrurile pe care le-a săvîrşit, va fi osîndit. Acum admiteţi că urmaţi unui om care se osîndeşte pentru ceea face. Pentru el, a se osîndi [şi într-adevăr, din pricini ce privesc credinţa şi păcate proprii şi individuale] înseamnă că săvîrşeşte lucrarea diavolului. Prin urmare, voi înşivă admiteţi că îl aveţi pe diavol ca împreună-mergător.

Sînteţi serios, părinte Nicodim, sau glumiţi? Dacă Athenagora s-a „pocăit” şi şi-a mărturisit păcatul cu puţină vreme înainte de a muri, atunci s-ar fi mîntuit? [3] Arătaţi-mi măcar o singură mărturie patristică care să îndreptăţească rămînerea într-o Biserică care propovăduieşte erezia, precum face „blândul şi tăcutul Conducător al Ortodoxiei, Dimitrie”. O asemenea ascultare faţă de o ierarhie care nu împarte cu dreptate cuvîntul adevărului ne va sfinţi? Dacă nu doriţi să admiteţi că Mănăstirea Esfigmenu şi atît de mulţi Părinţi plini de rîvnă sînt vrednici de cinstire – potrivit celui de-al cincisprezecelea canon al Sinodului Întâi şi al Doilea – măcar fiţi tăcut şi nu huliţi spunînd că ei sînt schismatici şi în afara Bisericii. Ignoraţi existenţa Testamentului Sfîntului Marcu Evghenicos al Efesului, care a cerut ca cei cu cuget Latin [papist] nici măcar să nu vină la înmormîntarea sa.

Mai întâi cercetaţi şi apoi pronunţaţi-vă. Potrivit propriului fel de gândire, atît Sfîntul Marcu al Efesului, cît şi Sfîntul Maxim Mărturisitorul, precum şi cei mulţi alţii care nu au păstrat părtăşie cu ereticii, sînt în afara Bisericii!

Vedeţi încotro vă călăuzeşte „noua” voastră teologie? Cine s-ar fi gândit vreodată că părinţii Sfîntului Munte vor avea drept biblie cartea „Cele două extreme” a părintelui Epifanie Teodoropulos? Sfătuiţi săvîrşirea de proteste asemenea celor recomandate la paginile 19 şi 22 din acea carte, „pentru Sfintele Canoane [de] care [se zice că] nu sînt aplicabile în vremurile noastre, căci le lipseşte dragostea”. El îl mai descrie pe patriarhul Athenagora ca „având o dragoste demonică”. Totuşi, rămîne în comuniune cu cei ce au „o dragoste demonică”. Ce consecvenţă uimitoare!

Am văzut proteste asemănătoare, atunci cînd reprezentantul Mănăstirii Grigoriu a cerut să se scrie în hotărîrile Sfintei Comunităţi, că dacă secretarul şef va fi trimis în Australia, să nu împreună-liturghisească acolo. Secretarul şef nu a mers, pînă la urmă; dar părintele Vasilie, egumenul Stavronichitei, ignorînd hotărîrea tuturor celorlalte mănăstiri, l-a trimis pe părintele Tihon să îl „ajute” pe arhiepiscopul Stelian Harkianakis. Cînd părintele Tihon s-a întors, a fost trimis la sărbătorirea Chiliei Burazeri. Acolo, reprezentantul Mănăstirii Grigoriu (părintele Atanasie) a slujit împreună cu părintele Tihon şi cu restul. Nu mai este de trebuinţă nici un comentariu.

Părintele Epifanie Teodoropulos a fost redus la tăcere atunci cînd, acum vreo douăzeci de ani, i-au fost dovedite greşelile. Dar voi, cu aceleaşi argumente ne-teologice, vreţi a îndreptăţi comuniunea cu patriarhii care propovăduiesc erezii „cu capul descoperit”, ce au „o dragoste demonică” pentru eretici, în vreme ce prigonesc pe autenticii ortodocşi, şi asemănîndu-se astfel Patriarhului Beccos, Împăratului Copronim, şi tuturor celor asemenea lor. Cînd le cîntaţi întru mulţi ani şi îi pomeniţi, este acelaşi lucru cu a le spune: „Sînteţi grăitori întru credinţă, şi vi se cuvine ascultare, închinăciune şi pomenire”. Nu îi ajutaţi să priceapă că păşesc pe o cale a răului; pe cînd dacă aţi fi încetat părtăşia cu ei, poate s-ar fi simţit vinovaţi şi ar fi purces la căutarea adevărului. Vina pentru tăcerea voastră vrednică de osîndă – pe care Sfîntul Grigorie Palama o numeşte un al treilea fel de necredinţă – sporeşte de la o zi la alta, în pofida aşa-numitelor voastre proteste.

Cînd Latino-cugetătorii au venit aici, în vremea patriarhatului lui Beccos, spre a întări unirea cu Latinii [papistaşii], Doamna noastră, Maica Fecioară, Păzitoarea Sfîntului Munte al Athonului, a grăit singură, zicînd: „Vin vrăjmaşii Fiului meu şi ai mei!”

Anul trecut, cînd urmaşul lui Beccos – Dimitrie („Conducătorul Ortodoxiei”!) – a sosit, a găsit Sfîntul Munte înveşmîntat în negru, după două săptămâni de foc neîncetat. [4] Cine are urechi să audă, să asculte glasul Preasfintei Maici a lui Dumnezeu!

Fie să găsiţi calea neînţelegerii celei bune, aşa cum învaţă Sfîntul Nicodim Aghioritul în Omilia sa asupra celor Paisprezece Epistole ale Sfîntului Pavel, zicînd: „Dacă el [egumenul sau episcopul] este rău în Credinţă, de crede învăţături ereticeşti şi hulitoare, fugi de la el, chiar de ar fi un înger din Ceruri”.

Stareţul Sava, 

Un călugăr nemonahicesc, dar Ortodox