vineri, 7 august 2009

Libertatea "Averile maneliştilor la control"

Se anunţă vremuri grele pentru lumea manelelor din Romania. Surse autorizate susţin că, in viitorul apropiat, averile greilor din branşă, Adrian Minune, Florin Salam, Adi de la Vâlcea, Nicolae Guţă, Sorinel Puştiul sau Vali Vijelie, vor intra sub lupa autorităţilor.
Şansele ca maneliştii să fie prinşi în ofsaid din punct de vedere al actelor prin care îşi pot justifica agoniseala sunt foarte mari, ştiut fiind că aceştia au făcut mereu un spectacol public din evenimentele la care cântau şi de la care încasau o groază de bani la negru.

Bodu, fostul şef al ANAF, a pierdut lupta în 2006
Încercări de a regla situaţia financiară a maneliştilor în raport cu legea au tot existat din partea statului în ultimii ani, dar toate s-au dovedit un fiasco. În februarie 2006, de exemplu, Sebastian Bodu, preşedintele de atunci al ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală), declara, învins, pentru Capital:

“Am început să trimitem inspectorii la nunţi. Dar este foarte greu să-i dovedeşti: trebuie ca mirele şi mireasa să spună că au dat bani manelistului. Şi mai sunt şi unii manelişti care spun: nu, dom’le, eu vin din plăcere, eu sunt artist al poporului.(…) Prima dată ai un eşec, a doua oară mai ai, poate, un eşec. Din fericire, nu va dura prea mult, pentru că vine Uniunea Europeană şi ne împinge de la spate”.

Vorbele de atunci ale lui Bodu au toate şansele să se adeverească în viitorul apropiat, intrarea României în UE forţând şi Fiscul să se alinieze la standardele europene în domeniu. Standarde care nu tolerează sfidarea publică la care recurg regii manelelor, atunci când strâng cu lopata bani neimpozitaţi de la nunţi sau botezuri.

De altfel, expunerea mediatică de care s-au bucurat şi se bucură maneliştii se va întoarce acum, cel mai probabil, împotriva lor. Deşi nu sunt considerate probe în instanţă, înregistrările video şi fotografiile concludente de la petrecerile la care aceştia sunt “închiriaţi” vor constitui un reper în construcţia dosarului de anchetă.

Aşadar, se anunţă un conflict cu scântei între autorităţi şi manelişti, mai ales că, de-a lungul timpului, cântăreţii au declarat că nici nu concep să plătească taxe şi impozite, “pentru că ei se bazează pe cuvânt şi pe talent”, aspecte care nu se pot cuantifica în acte. Faptul că maneliştii au ajuns cap de listă în evidenţele Fiscului nu este o întâmplare.

Cum domeniul politic este foarte greu de pătruns, prin natura influenţelor şi a relaţiilor de tot felul, s-a încercat marea cu degetul în sport, mai exact în fotbal, acolo unde patronul lui FC Argeş, Cornel Penescu, a fost încarcerat, fiind considerat singurul vinovat de corupţia din Liga I.

Deturnarea atenţiei opiniei publice de la problemele cu adevărat grave ale ţării îşi poate găsi împlinirea în cercetarea averilor maneliştilor, care întrunesc toate caracteristicile unui scandal de proporţii: oamenii sunt celebri, bogaţi şi n-au cum să-şi justifice veniturile decât într-o oarecare măsură. Cu siguranţă, va fi circul de pe lume!


Niciun comentariu: