Desi poate unora dintre practicile enuntate mai jos nu li se poate nega un oarecare folos de moment, totusi ele nu pot fi acceptate ca autentic-bune întrucât sunt riscante, sau deviante de la sensul lor real, sau chiar profanatoare. Unele dintre aceste practici sunt întretinute de câte unii preoti sau călugări, altele de crestini mireni, bineînteles, promotorii lor încadrându-se în tipologia expusă mai înainte; unele sunt deformări ale rânduielilor liturgice, altele sunt “inovatii popesti” iar altele sunt “retete băbesti”. Iată o enumerare a câtorva dintre cele dintâi:
- deschisul cărtii (sau a pravilei, a Psaltirii sau a Sfintei Evanghelii, uneori la sfârsitul Sfântului Maslu) urmată de tâlcuirea fragmentului de text ce cade mai întâi sub ochii “credinciosului” care eventual a tinut trei zile de post negru;
- împărtitul de părticele (miride) luate de pe Sfântul Disc si date “credinciosului” cu mentiunea că “ele sunt mai mari în sfintenie decât aghiasma si anafura si se iau după o zi de post total“ (de unde inventia aceasta?);
- oficierea contra cost a unor “rugăciuni si slujbe speciale” pentru cei sinucisi, eretici, morti, avortati, lucru oprit de Biserică;
- “botezul” unor păpusi sau cârpe pe 7 ianuarie în locul copiilor avortati care-si “primesc” un nume fictiv de Ion-Ioana (această inventie este opera babelor care descântă si ghicesc pe la tară, inventie preluată si de unii “popi mincinosi” care câstigă bine de pe urma ei);
- săvârsirea Spovedaniei în grup la adulti, uneori rostindu-se doar dezlegarea cea mare urmată chiar de Sfânta Împărtăsanie, fără nici un canon dat cuiva (cazurile Vladimiresti, Recea, Plumbuita si or mai fi si altele);
- săvârsirea Spovedaniei de gen anchetă sau în fata icoanei Mântuitorului, fără preot, acesta citind doar dezlegarea finală;
- folosirea doar a epitrahilului la Spovedanie de către preotul duhovnic (lucru contrar rânduielii din Aghiazmatar, care specifică limpede ca fiind obligatorie îmbrăcarea felonului);
- omiterea exorcismelor de la Botez;
- Împărtăsirea cu Sfintele Taine a celor ce sunt în comă, sau în agonie, sau tocmai au murit;
- atingerea si păstrarea (40 zile) pe si sub Sfânta Masă a unor icoane, fotografii, acte, haine si obiecte ca să se “sfintească”;
- săritul cu Cinstitele Daruri peste oameni si haine (lucru riscant pentru slujitor);
- tăiatul motului la copiii în vârstă de un an; un obicei păgân care în timp a căpătat aură crestină. A devenit la fel de obligatoriu ca si botezul, cu explicatia fals duhovnicească că "ceea ce a început preotul la botez prin tăierea câtorva fire de păr ale pruncului încheie nasul la vârsta de un an" (dar ce începe preotul la botez?);
- abuzul de pomeniri la Vohodul mare;
- oficierea mai des (chiar de două ori pe zi la Arad) a Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare si a altor exorcisme apocrife (suspect este că în acestea se pomeneste mai des numele vrăjmasului decât al Mântuitorului);
- miruitul fotografiilor (practică magică inventată tot de babe, dar încurajată de unii clerici);
- împărtirea de tămâie sau cenusă din cădelnită pentru a fi consumate de credinciosi prin mâncare, câteva zile consecutive (riscul intoxicării este evident);
- oficierea unor “slujbe speciale” de “dezlegat (si spălat) cununiile si vrăjile” (aceste practici ca: trecerea rochiei de mireasă prin cununii, punerea amânduror cununiilor pe cap, sunt tot inventii popesti si băbesti ce tin de magie si de vrăjitoria populară);
- condensarea pentru aceeasi persoană a 2 sau 3 slujbe de pomenire a mortilor într-un singur parastas;
- deschisul bisericii dimineata de către unii tineri si tinere pentru grăbirea căsătoriei;
- încurajarea unor forme de evlavie catolică: invocarea lui Anton de Padova, mai ales pentru măritisul fetelor, postul de martea (chiar de 9 ori consecutiv), folosirea de statui si tablouri religioase total neortodoxe: Madona singură, Madona cu rochie decoltată, Madona alăptând...;
- acceptarea si încurajarea doctrinelor sincretiste si practicilor de vrăjitorie, radiestezie, bioenergie, yoga, parapsihologie, masonerie, zodiace, ghicit;
- tinerea a mai multe lumânări la Sfânta Împărtăsanie (chipurile pentru cei morti neîmpărtăsiti);
- dăruirea unui cocos preotului slujitor în noaptea de Înviere (chipurile pentru cei morti “nespovediti, neîmpărtăsiti, fără lumânare”);
- sărutarea icoanelor după Sfânta Împărtăsanie;
- aprinderea a 7, 9, 12, 33 lumânări puse în formă de cruce si lăsate să ardă în 4 reprize (câte un sfert fiecare) separate prin câte 10 metanii, ultima repriză obligatoriu fiind la ora 12.00 noaptea;
- folosirea si purtarea cărticelelor apocrife ca Visul Maicii Domnului, Epistolia si Talismanul Domnului, Evanghelia după Toma s.a.;
- săvârsirea unor “rugăciuni de blestem” (nu de îmblânzire) a dusmanilor, uneori tinând o lumânare cu flacăra în jos;
- datul în aceeasi dimineată, personal, a 9 pomelnice la 9 biserici, în timpul Sfintei Liturghii;
- folosirea unor obiecte bisericesti sau părti din ele în practicile vrăjitoresti, s.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu