luni, 26 ianuarie 2009

UE se pregăteşte pentru ample mişcări de stradă

Mişcările sociale par a lovi Europa din toate părţile, chiar dacă la bază nu au aceeaşi rădăcină. Însă, pe fondul actualei crizei economice, tensiunile sociale au găsit un teren propice pentru a destabiliza mai multe guverne europene. Deşi cauzele sunt diferite, rezultatele sunt similare: proteste violente, pagube materiale şi, mai nou, chiar atacarea oficialilor cu rang înalt în unele state.

Europenii se pregătesc pentru ce e mai rău

Chiar dacă au ignorat de câteva luni semnele tot mai îngrijorătoare cu privire la nemulţumirile multora dintre europenii – care sărăcesc, de la o zi la alta, pe fondul crizei – liderii din UE şi-au dat seama de pericolul ce pândeşte stabilitatea comunităţii „Celor 27”. Şefii de stat şi de guvern intenţionează să discute, în cadrul unei reuniuni de urgenţă programată pentru luna martie, problema revoltelor sociale şi a protestelpr violente, informează „The Telegraph”. Potrivit unui oficial de rang înalt al UE, liderii europeni vor discuta în cadrul summitului din martie problema revoltelor sociale pe fondul creşterii şomajului în Europa şi al reducerii programelor sociale. Ei au conştientizat, odată cu revoltele sociale care afectează deja Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Grecia şi Islanda, că este necesară o abordare concertată pe plan comunitar. „Există probleme. UE le împărtăşeşte. Este una dintre marile provocări al Consiliului de primăvară", a precizat sursa citată.

Islanda – premierul era să fie luat la bătaie de protestatari

Mobilizarea liderilor europeni riscă, în unele cazuri, să vină prea târziu. „Sindromul grecesc”, aşa cum au fost denumite mişcările violente ale tinerilor eleni, susţinuţi din umbră de grupări de extrema-stângă, riscă să ajungă şi în alte state europene, chiar dacă va îmbrăca forma recesiunii. Şomajul, creşterea preţurilor şi o putere de cumpărare tot mai mică va „paraşuta” Europa în centrul unui haos social. Efectele puternice şi perverse ale crizei sunt, în prezent, cel mai greu resimţite de Islanda, unde acţiunile de protest împotriva politicilor economice ale Executivului au luat forme atât de dure încât chiar premierul era să fie bătut de manifestanţi.

Scăpat ca prin urechile acului de aghiotanţii săi, Geir Haarde le-a dat protestatarilor ce şi-au dorit: va organiza alegeri legislative anticipate şi nici nu va mai candida (din „motive personale”), relatează AFP. Situaţia însă rămâne dramatică pentru cei 320.000 de locuitori ai insulei în condiţiile în care este primul stat european unde sistemul s-a prăbuşit ca urmare a crizei financiare globale. Guvernul de la Reykjavík a fost nevoit să naţionalizeze trei mari bănci din ţară - Kaupthing, Landsbank şi Glitnir - pentru a împiedica un eventual colaps economic.

Grecia, „divizată” de tractoare

Nici în Grecia, tensiunile sociale nu au putut fi dezamorsate, chiar dacă autorităţile au aplicat „modelul” rusesc al arestărilor în masă în cazul protestelor studenţilor. Începând de ieri manifestaţiile au luat o nouă turnură, mii de agricultori eleni blocând drumurile care leagă sudul ţării de nord. „Rupând” Grecia în două, prostestatarii au transmis Executivului că sunt, în continuare, nemulţumiţi de scăderea preţurilor agricole, în pofida anunţului Guvernului, privind ajutoare estimate la 500 de milioane de euro, relatează AFP. În nordul Greciei, manifestanţii au blocat şi frontiera greco-bulgară, unde cozi lungi de maşini se întindeau de cele două părţi ale frontierei şi pe autostrada Egnatia care duce spre Turcia.
sursa: gandul.info

Niciun comentariu: