Părintele Arsenie Boca - "Să fugim de trufie şi de deşartele nădejdi

Nesocotit este acela care-şi pune nădejdea în oameni sau în altă făptură, oricare ar
Nu te ruşina câtuşi de puţin să slujeşti altora şi să apari sărac în lumea aceasta din dragoste pentru Iisus Hristos.
Nu te sprijini pe tine însuţi ci pune-ţi toată nădejdea în Dumnezeu.
Nu te crede de fel în ştiinţa ta şi nici în îndemânarea cuiva, ci mai degrabă în harul lui Dumnezeu care ajută pe cei smeriţi şi umileşte pe cei mândri.
Nu te slăvi cu avuţiile tale, dacă le ai, nici cu prietenii tăi fiindcă sunt puternici, ci în Dumnezeu care dăruieşte totul şi care peste toate, încă şi peste Sine Însuşi, doreşte să
ţi se dăruiască.
Nu te înălţa deloc din pricina puterii sau a frumuseţii trupului tău, pe care o uşoară neputinţă îl doboară şi îl veştejeşte.
Nu te socoti mai bun ca alţii ca nu cumva să fii socotit mai rău inaintea lui Dumnezeu care ştie ce este în fiecare din noi.
Nu te mândri cu bunele tale fapte, căci judecăţile lui Dumnezeu altele sunt decât ale oamenilor şi ceea ce-i pe placul oamenilor, adesea nu-i pe placul lui Dumnezeu.
Mânia şi invidia rod inima celui trufaş.

Să ne ferim de o prea mare familiaritate

Nu-ţi deschide inima oricui, dar vorbeşte despre treburile tale cu omul înţelept şi temător de Dumnezeu.
Nu sta în adunarea tinerilor şi a oamenilor de lume. Caută pe cei smeriţi, pe cei simpli şi nu sta de vorbă cu ei decât despre lucrurile ziditoare de suflet.
Nu fi familiar cu nici o femeie, dar roagă-te lui Dumnezeu pentru toate cele pline de virtute.
Nu năzui să fii familiar decât cu Dumnezeu şi cu Îngerii şi fereşte-te să fii cunoscut de oameni.
Se cade să ai dragoste pentru toată lumea, dar familiaritatea îşi are neajunsurile ei.

Supunerea faţă de Dumnezeu sau faţă de Lucifer, dilema lumii în care trăim

Nimic rău într-un buletin mai simplu, mai elegant, mai practic pentru omul zilelor noastre, în plină eră "tehnocrată" - vor zice foarte mulţi, fie ei muncitori, intelectuali, ţărani, studenţi, oameni politici, preoţi, arhierei, pastori. Cei mai mulţi vor spune că problema buletinelor nu-i priveşte direct. Aceasta-i prima lor greşeală: ignoranţa. Nici unul dintre ei nu se simte jignit, lezat în drepturile sale într-o societate care se declară pe sine "democratică", că nu a fost consultat în această problemă!
Omul de rînd - şi înţelegem aici pe toţi aceia care nu sînt iniţiaţi în tainele istoriei, fie ci muncitori, ţărani, intelectuali, oameni politici sau clerici - deşi votează pentru democraţie şi libertate nu poate depăşi starea de sclav al unei minorităţi. Sclavi au existat din totdeauna. Este o constatare ce se poate verifica!

Majoritatea oamenilor sînt robi, fie altor oameni, fie patimilor, fie Satanei căruiai s-au vîndut. Au existat sclavi în antichitate, au existat şi în era creştină, există şi astăzi, şi vor exista până la sfîrşitul acestei lumi. Acceptarea subordonării este o atitudine înscrisă genetic în fiinţa noastră, pe lângă aceea a demnităţii umane. Şi toţi oamenii au această genă activată.
În antichitate o minoritate uzînd de forţă a reuşit să se impună asupra maselor şi să le subjuge pînă acolo încît sclavii ajunseseră să fie scoşi din categoria umană. Căci în ei genademnităţii umanefusesetotal dezactivată.

A venit creştinismul şi a schimbat faţa lumii, cum nu au fâcut-o şi nu o vor face alte religii. Creştinismul a spiritualizat relaţiile dintre oameni, arâtînd că toţi oamenii sînt fraţi între ei cu aceleaşi drepturi şi datorii unii faţa de alţii şi împreună "robi ai Domnului". Dumnezeu este Stăpînul. Prin creştinism se restabileşte demnitatea umană în toţi oamenii care vor urma lui Hristos. Astfel toţi creştinii care se supun poruncilor lui Dumnezeu, lăsate în Noul Testament şi păstrate de Tradiţia Bisericii, lucrează la înfăptuirea acestui plan de restaurare a demnităţii umane în lume pînă la sfîrşitul veacurilor. Au existat şi există oameni care au refuzat să-l recunoască pe Dumnezeu ca Stăpîn al tuturor, încercînd în acelaşi timp să se declare ei stăpîni peste unele mase de oameni, cu ajutorul forţei răului. Aceştia sînt cei care luptă cu Dumnezeu, care au luat chipul diavolului, sînt antihriştii, ateii. Au trecut aproape 2000 de ani de creştinism şi lumea este plină de suferinţă! Nu creştinismul este de vină! Vina o poartă toţi aceia care urmînd sfatul Satanei au încercat şi încearcă să se facă ei stâpîni peste oameni în locul lui Dumnezeu. Libertatea cu care i-a înzestrat Dumnezeu au folosit-o pentru a se răscula împotriva Acestuia. Acesta este izvorul răului din lume, nesupunerea omului faţă de poruncile lui Dumnezeu.
Omule! daca vrei să-ţi fie ţie bine (dacă vrei să te mîntuieşti) supune-te lui Dumnezeu. Supune-te poruncilor lui Dumnezeu.
Tu nu poţi depăşi starea de sclav! Alege! Alege sa fii robul lui Dumnezeu sau robul Satanei şi al oamenilor!

Deschide ochii şi priveşte în jur. Ţi se vorbeşte de libertate şi democraţie şi ce vezi? Vezi cum legile fireşti după care omenirea s-a condus veacuri de-a rîndul - Legea lui Dumnezeu - este schimbată în numele libertăţii. În numele libertăţi, o minoritate ocultă încearcă să ne convingă că Legea lui Dumnezeu nu este dreaptă. Şi ce zic ei?
Dumnezeu a zis: "Eu sunt Cel ce sînt", ei zic: "Fii tot ce poţi fi! Tu eşti dumnezeu".
Dumnezeu a zis: "Eu sunt Dumnezeul tău să nu ai alţi dumnezei afară de Mine", ei zic: "Inchină-te la orice dumnezeu, dar descoperă pe dumnezeul din tine".
Dumnezeu a zis: "Să nu ucizi", ei zic: "Nu există ucidere, ci doar legitimă apărare". Dumnezeu a zis: "Să nu furi", ei zic: "Nu fura, ci negociază".
Dumnezeu a zis: "Să nu curveşti", ei zic: "Curvia este religia noastră. Poţi să curveşti cum vrei şi cu cine vrei, prin ea ajungi la Dumnezeul nostru".

Ce înseamnă aceasta? înseamnă să urmăm lui Lucifer care a vrut să se facă pe sine dumnezeu. Să credem, adică, că noi putem depăşi condiţia de robi, ca mai apoi sa ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu, cu gîndul de a deveni stăpâni pe noi înşine. Dar acest lucru nu se poate. Putem respinge darurile lui Dumnezeu ce decurg din supunerea faţă de poruncile Lui, dar să-i luăm locul nu putem. Nici Lucifer nu a putut. Când a gîndit să-şi pună scaunul mai sus decît a lui Dumnezeu, a şi căzut în prăpastia iadului, devenind din înger al luminii, înger al întunericului şi al groazei. Diavolul de mii de ani încearcă a-i înşela pe oameni ca să-l proclame Dumnezeu. De sute de ani organizaţii oculte, secrete, vîndute Satanei pun la cale o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu în care să fie atrasă omenirea întreagă. Această minoritate ocultă odată cu ridicarea omului împotriva lui Dumnzeu activează şi gena supunerii necondiţionate faţă de o autoritate. De-a lungul timpului dictaturile nu au reprezentat altceva decît nişte experienţe de activare a genei supunerii necondiţionate. La început s-a uzat de practici magice, de vrăjitorie, alchimie, astrologie s.a., cu timpul, însă, s-au folosit din plin toate cercetările şi descoperirile care, în treacăt fie spus sînt rodul geniului faustic.

Horoscopul, cea mai mare inselatorie draceasca pentru omul modern

Cei ce se ocupă cu astrologia consideră că horoscopul pentru fiecare în parte determină evenimentele de zi cu zi pe care le trăim (viaţa) si chiar viitorul! Cu alte cuvinte, orice ţi s-ar întâmpla de-a lungul vieţii este scris în horoscop. Asa că n-are nici un rost să ne facem probleme sau să tânjim după un viitor mai bun. Astrologii care vă cercetează horoscopul vă pot spune ce soartă veţi avea. În Grecia era cineva care-si făcea reclamă astfel: „Prin horoscopul tău, îţi pot prezice cursul vieţii”. Prostii!
Luaţi aminte aici. Oare tu, persoană cu cap, raţională, te vei încredinţa de viitorul tău cu ajutorul unui obiect neînsufleţit, si NU prin credinţa în Pronia lui Dumnezeu? În primul caz, dacă horoscopul îţi aduce ceva rău, nu-ţi vei permite să reacţionezi cumva sau să-l respingi. Dar, dacă Dumnezeu îţi aduce ceva „rău”, murmuri si te plângi. Ai fi în stare să-L respingi si pe Dumnezeu! Dar pe horoscopul tău nu... Nu-i asa că n-ar strica un strălucit exemplu de credinţă? Nu-i asa că n-ar strica un admirabil exemplu de dreaptă socoteală? Cei care cred în horoscop, n-au nici credinţă si nici nu sunt raţionali. Oamenii care cred în horoscop sunt aceia care n-au credinţă si nici dreaptă socoteală.

Voi cine ziceti ca sunt Eu?

Când unii oameni nu găsesc răspuns la întrebarea Ta: ''Voi cine ziceti că sunt Eu?'', atunci eu, Doamne, sunt fericit că pot să Te văd pe Tine, Dumnezeu-Om si Om-Dumnezeu.
În scutecele sărace, pe paiele din ieslea grajdului întunecos din Bethleem, Te văd om! În glasul îngerilor, în lumina care Îti învăluie locuinta săracă, Te recunosc Dumnezeu!
Când fugi în Egipt de frica lui Irod, Te văd om slab. Când, în Egipt, văd idolii din temple striviti la pământ prin sosirea Ta, Te văd Dumnezeu atotputernic.
Când în Nazaret, înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, cresti cu anii si cu întelepciunea, Te văd om Care n-ai ajuns încă la vârsta desăvârsită.
Iar când la doisprezece ani stai în mijlocul învătatilor din Templu, ascultându-i si întrebândui, pe lângă uimirea cărturarilor mă uimesc si eu si mărturisesc întelepciunea vesnică, ascunsă în omenirea Ta.
Om esti când Ti-e foame, om esti când dormi în corabie. Dar când Te plimbi pe valuri, când poruncesti furtunii si vânturilor, când saturi cinci mii de oameni cu cinci pâini - Te văd Dumnezeu.
Când Te cobori în râu si Te botezi, când Te plângi că nu ai nici o piatră unde să-Ti odihnesti capul, când Te lasi prins si legat, Te văd om, înconjurat de slăbiciuni omenesti.
Când însă cerul se deschide si de sus Dumnezeu Tatăl glăsuieste ''Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit'', când asterni la pământ pe călăii Tăi, când sub picioarele Tale pământul se cutremură, când soarele se întunecă, nesuferind să vadă răstignirea Ta, atunci Te văd Dumnezeu.
Când Te văd mort pe cruce, văd pe omul durerilor.
Om esti în mormântul pecetluit.
Când iesi din mormânt, nestricând pecetile, esti Dumnezeu.
Cu acesti ochi, cu această inimă, cu această credintă, mă apropii si eu de ieslea săracă din Bethleem, care a fost leagănul Tău, Doamne. Îmi plec genunchii cu păstorii cei simpli si cu magii cei întelepti si mă închin Dumnezeului meu, făcut Om pentru mine si pentru noi toti.

Bethleem, 1970

Parintele Constantin Necula - Dansul un pacat?

De ce dansul este un păcat? Nu este tot expresia bucuriei? Mă refer la un dans decent.
Acum depinde ce numeşti dans decent. Decentă se crede şi tiriplica aceea din Numai iubirea, tanti aia... Şi ea bate câmpii, nene!
Ce înseamnă dans decent, până la urmă? Nu uitaţi că acel Eliade pe care unii îl pupă, alţii îl spânzură, spunea la un moment dat că întotdeauna dansul are o conotaţie sexuală. Un soi de dans prenupţial, o propunere. Singurul dans decent, care este expresie a bucu­riei, pe care eu îl ştiu, este Isaia dănţuieşte, dansul acela de la cununie, jocul de la hirotonie. Şi mai este un dans pe care noi nu prea îl băgăm în seamă. Este dansul pe care îl face preotul când cădeşte în biserică. El joacă acolo! Şi ne îndeamnă şi pe noi la joacă. In Biserică suntem chemaţi la dans liturgic: mergem şi ne închinăm, mergem şi ne împărtăşim... Aţi văzut că pe cupola bisericii sunt reprezentaţi îngerii, care joacă în bucuria festivă a Impărăţiei lui Dumnezeu! Or noi, pe pământ, acelaşi lucru îl facem, jucăm. Numai că noi credem că jocul întotdeauna e o chestie de buric, de părţi... Omul trebuie să joace însă întreg.